Amintiri din Balta Brăilei


danube

 

 La Braila,a vorbi despre despre scrumbie inseamna a patrunde intr-un spatiu aproape sacru.Fantastic si real ,universul pestelui argintiu are (asa gandeam intr-o zi de primavara ,asezata in barca cu vasle)  un cerber pe masura :nea Stănică ,pescarul din Gropeni ,pe care trebuie sa-l cunosti daca vrei sa intelegi mecanismul viului acvatic.Sporavaiesti cu el despe una-alta  si ajungi,invariabil,la peștele ăsta de Dunăre:ochii pescarului se aprind si,brusc,incepe a-ti vorbi cu insufletire.Afli ca scrumbia migreaza numai in aprilie in apele dulci,ca sa-si depuna icrele.Atunci e foarte grasă(practic, o poti praji pe urma,in grăsimea proprie) .E grabita,inainteaza cu 50 km/h pe fundul Dunarii si e usor de prins, pentru ca e infometata si devine rapitoare.Atunci, in aprilie , scrumbia e unica.Așa, ca un miel de Paști sau ca un porc de Crăciun 😀 .De aceea e asa de cautata.Dupa ce depune ouale,cade intr-o avansata stare de epuizare si putine exemplare se reintorc in mare…

 Nenea Stănică mi-a spus ca nu poate trai departe de Dunăre…Si il cred.Balta,pentru el, inseamna un adevarat mod de viata.Apa odihnește.In mijlocul naturii uiti,oarecum,de greutatile vietii.Vezi cum evolueaza pădurea scufundată,cum creste frunza,asa frumos balta isi deschide secretele…Cel mai frumos anotimp e inceputul primaverii,cand simtii ca intineresti o data cu balta.Vâslele lui nenea Stănică se cufunda,ritmic,in apa limpede prin care vad trunchiurile contorsionate ale batranelor sălcii.Vântul adie caldut,pasarile scot tipete stranii,soarele infasoara totul in acest colț de Rai,de care n-aș vrea să ma despart prea curând…

Vă pup! 🙂