Machiajul pentru anul 2012 si tendinte

Natural, natural, dar asta nu înseamnă că machiajul nu va necesita toată atenţia noastră. „Machiajul natural se realizează cu ajutorul culorilor neutre, puţin rimel şi eyeliner, fond de ten, corector, anticearcăn şi pudră, asta în cazul în care aveţi nevoie să vă mascaţi micile imperfecţiuni care nu vă dau pace la nivelul feţei”, explică Alexandra Brândău, make up artist. „Credeţi-mă, nu va fi totul monoton cu un astfel de machiaj, deoarece buzele sunt puse în evidenţă cu ajutorul nuanţelor de roşu aprins, roşu brun, roşu rubin şi chiar portocaliu”, continuă Alexandra.
Cu toate acestea, gloss-urile de culori naturale sunt, de asemenea, în trend, anul acesta. Specialiştii spun că machiajul natural nu este chiar atât de uşor de realizat precum ar părea la prima vedere. În spatele tenului perfect, se ascund câteva zeci de minute bune în care trebuie să fim atente să nu scăpăm nimic cu vederea pentru acel look simplu. „Trebuie să fii cât de cât pricepută când ai de gând să îţi faci un machiaj natural şi este destul de greu de realizat pentru a atinge limitele impuse, faţă de un smokey eyes”, specifică make up artistul. „Alege un fond de ten care să se potrivească perfect nuanţei tale naturale, care să nu încarce faţa şi care să confere luminozitate”, spune Alexandra.
Culori reci pentru machiajul de seară
În ceea ce priveşte machiajul de seară, pentru acesta se vor folosi culori reci: verde, albastru, iar pentru a ieşi în evidenţă, puţin gri va face diferenţa. Pentru a compensa răceala ochilor, buzele trebuie să pară calde şi primitoare. Acestea vor fi acoperite cu un luciu de buze sclipitor sau cu un strat de ruj metalizat. Pentru cele mai îndrăzneţe, le sunt puse la dispoziţie nuanţele tari, ce atrag întotdeauna privirile, de admiraţie sau de invidie. „De exemplu, buzele şi pleoapele se pot colora cu roz şi portocaliu. Verdele, în funcţie de nuanţă, poate fi un accesoriu al feţei atât în machiajul de zi, cât şi în cel de seară”, spune Alexandra. „Sau poţi alege un fard de pleoape în culori îndrăzneţe şi un ruj aprins. Atenţie însă, nu combinaţi smokey eyes cu ruj roşu. În acest caz, fardul trebuie să aibă culori deschise, fresh şi trebuie aplicat cu măsură”, adaugă Alexandra.
Accente metalice şi pietre preţioase pentru ocazii speciale
Un make up nude minimalist este atemporal şi clasic, aşa că poate fi adoptat cu încredere în orice moment al anului. Iar machiajul natural al ochilor şi rujul rose mat dezvăluie o direcţie de make up ce vizează, în mod firesc, perfecţiunea tenului de porţelan. „Pe timp de vară, pielea bronzată conferă tenului un aspect uniform şi luminos. Putem opta pentru un blush cremă roz sau bronze, ce va fi aplicat pe pomeţi în direcţie ascendentă”, ne sfătuieşte make up artistul. Pentru sezonul estival, make up artiştii au apelat la accente metalice, amplasate în colţul intern al ochilor şi care conturează subtil întreaga pleoapă. Particulele strălucitoare stau la baza unui machiaj creat în jurul unor nuanţe de pietre preţioase, trend foarte popular pentru machiajul la ocazii speciale.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s