“Fiecare copil conteaza”


“Fiecare copil conteaza” 

Bine v-am gasit!

Campania pe care o desfasuram incepand de astazi are ca obiectiv promovarea pe bloguri a implicarii Biochefarm International in programul “Fiecare copil conteaza” initiat de organizatia Salvati Copiii. Programul “Fiecare copil conteaza” isi propune reducerea mortalitatii infantile si imbunatatirea sanatatii si calitatii vietii copiilor romani cu varsta intre 0-5 ani. Biochefarm International SRL, unic importator in Romania al brandului NUK, a inscriptionat toate ambalajele de suzete NUK, cu logo-ul Salvati Copiii, astfel incat, cei care vor cumpara aceste suzete vor putea contribui activ la reducerea numarului de decese la copii. Biochefarm International va dona in produse organizatiei Salvati Copiii un procent din contravaloarea suzetelor vandute.Va invit sa ma sustineti in aceasta campanie intrand pe siteul:http://www.biochefarm.ro/ sau pe paginile de retele sociale de Facebook:http://www.facebook.com/NUK.Romania si Twitter:https://twitter.com/#!/NUK_Romania.Acum vreau sa va povestesc o scurta amintire din copilaria mea si sincer va marturisesc ca toti copiii ar trebuie sa aiba o copilarie fericita si lipsita de griji..din pacate nu mereu se intampla acest lucru,dar impreuna puteam incerca sa facem ceva pentru ei!Făcând o analogie pornind acele scenarii mitice râmăne ideea că, în cadrul vieții noastre, multe lucruri hotărâtoare s-au petrecut cu mult înainte ca dorința noastră de libertate să aibă un cuvânt de spus.

Citesc cartea lui Eric Berne unde ideea centrală este că:

“fiecare om îşi scrie în copilărie, sub puternica influenţă a părinţilor, scenariul care îi va guverna cursul general al vieţii. Scenariul de viaţă stabileşte cu ce fel de persoană te vei căsători, câţi copii vei avea, ba chiar şi genul de pat în care vei muri şi cine va fi de faţă atunci.” Am avut o copilărie normală, cu mai multe lucruri bune decât rele, o copilărie trăită atât la oraș, cât și la bunicii de la țară, trăită mai mult cu ceilalți copii decât singur, mai degrabă neastâmpărată decât cuminte.

Deși m-am izbit de multe ori de acest gând, nu-mi place să cred totuși că multe din tiparele comportamentului meu de azi își au rădăcinile în copilărie, în modul cum s-au reglat lucrurile pentru mine atunci.

Îmi rămăn mereu întrebările Ce au pus părinții în mine, ce a pus școala în mine, ce au lăsat în mine ceilalți copii cu care m-am jucat pe stradă și, mai târziu, cu ce moștenire m-a lăsat prima fată de care m-am îndrăgostit?Unaa din amintiti suna cam asa:Ne-au dat drumul mai devreme de la scoala, eu am facut scoala generala pe Titulescu, si cum nu eram obisnuita sa merg singura acasa, pana la podul Grand, ma ducea si ma astepta mama. Avand deci putin timp liber, am acceptat propunerea unui coleg de clasa sa merg cu el si ai lui la biserica de langa scoala…penticostala. De fapt am mers cam toata clasa asa incat dupa cateva minute cantam cat de tineau foalele, mai ales eu care neavand voce si nelasandu-ma nimeni sa cant, nici acasa, nici la scoala, acolo m-am simtit ca o privighetoare descatusata…Casa lor de rugaciuni era langa scoala, chiar gard in gard si cum parintii incepusera sa se stranga in fata scolii, probabil dupa ce s-au varsat toticopiii, cei care ne asteptau pe noi, au intrat in panica. Au inceput sa intrebe si cum, necum…au aflat unde si cu ce ne ocupam in acel moment. Si parca o vad pe mama ca apare si mi-a placut grozav ca mergea aplecata ca la teatru,sa nu deranjeze lumea si m-a inhatat de o aripa si m-a scos afara . Ei bine acolo nu se mai temea ca deranjeaza pe cineva…protectia copilului nu prea se manifesta la vremea aceea si se batea la noi ca la fasole…pe mine mama m-a pocnit si in ziua nuntii si mai pe urma, nu a avut niciodata nici o apasare sa-si exercite autoritatea. Iar atunci imi aduc aminte ca plangea si ma intreba de ce-l tradez pe Dumnezeul meu, ca ,,Ingerasul meu,, nu vreau sa zic, dar la pocaiti ma duc sa cant. Pai da, ca la biserica ei nu ma lasa sa cant, popa spunea numai prostii, asta cand intelegeai ce spune ca era super gangav, nu aveau scaune si poate Dumnezeul lui Ragalie( colegul meu) era mai bun, ca al meu cand l-am rugat sa-mi vindece mana luxata s-a facut ca ploua, si eu aveam concurs duminica si muncisem o gramada si nu am putut participa ca…nu m-a facut Doamne Domne bine. M-am certat cu mama in parte pana acasa. Pe teme religioase si de dogma, acasa in fata usii mama se prinde ca a uitat cheile si nu avem cu ce intra. Concluzia mea? I-am spus-o si ei ca sa-o stie…Lui Doamne Doamne i-a placut cum cant, dar nu i-a placut ca am luat bataie. Doamne Doamne a lui Ragalie…ca al meu era la fel de vinovat ca mama. 

Si apropo, cand m-au lasat sa vin acasa singura, prima data, mi-am uitat ghiozdanul in banca si nu mi-am dat seama, eram obisnuita sa merg cu mainile pe langa mine….nu mi s-a parut deloc ciudat.                                                                           Sunt sigura ca si voi aveti multe astfel de amintiri amuzante,de aceea intelegeti importanta acestei campanii de pe:http://www.salvaticopiii.ro//Fiecare copil conteaza,indiferent de rasa sau pozitia sociala!In speranta ca v-am facut curiosi va astept cu comentarii si sfaturi..Multumesc si o zi buna tuturor!!!!

Reclame